ColecȚia de naraȚiuni

Acum vreo doi ani, în bucătăria unor foarte dragi prieteni,
părinți, discutam prezența culturii (înțeleasă clasic: arte, limbi străine, umanioare)
în educația unui copil contemporan. Astăzi am dat peste niște note
pe care le-am făcut imediat după aceeași discuție și
mi s-a părut util să(-mi) limpezesc câteva dintre ideile de atunci.
Dedic textul lui Ionuț, unul dintre cei mai devotați soldați ai zeiței Știința pe care-i cunosc.

Cultura ca instrument de percepție, în sensul de colecție de coduri care te fac capabil să pricepi și să derivi plăcere din varii forme de artă… E atât de simplu să afirmi că bucuria estetică îmbogățește sufletul și că asta este firește fundamentala funcție a culturii și a însușirii (câteodată dureroasă) a multelor ei coduri, de la limbile străine la tehnicile de pictură, de la folosirea volumelor în sculptură la lectura Bibliei.

Dar acest punct de vedere se împiedică în bucuria eului. Ce ne facem cu aceia pentru care ”eul”, ”sinele” sau ”sufletul” nu au acoperire în real? Cu aceia, din ce în ce mai mulți, care văd ființa umană ca pe un calculator organic, fascinant de complex, dar care nu include nimic în afara trebuitoarelor pârghii de funcționare?

”îmbogățirea sufletului”… Spui una ca asta și te vezi în fața unui om a cărui inteligență și cunoaștere culturală le respecți de zeci de ani, dar pentru care sufletul e un construct poetico-mistic fără nici o bază în realitate, a cărui ”îmbogățire” prin urmare pur și simplu nu există, dar-mi-te s-o mai și pui pe prima treaptă de importanță a experienței unei vieți, iar bucuria estetică poate există, poate nu, mai degrabă nu, fiindcă dacă ne-am apleca așa cum se cuvine, adică științific din punctul său de vedere, asupra ei am descoperi cu totul alt fel de bucurii acolo, de la cea sexuală, la culori și sunete la care senzorii noștri sunt pre-programați să reacționeze ca urmare a milioane de ani de evoluție.

Ce să faci în acest punct al discuției? Să încerci să dovedești sufletul doar fiindcă tu ești convins nu că există, ci că e o realitate a existenței tale de zi cu zi? E o prostie, prezența nu e demonstrabilă, ține de credință.

Să intri în psihologie încercând să conturezi viața psihicului ca pe o parte esențială a calculatorului de carne? Ar fi o bună cale dacă psihologia nu ar fi avut atâtea ezitări în ultima sută de ani că nu mai știm ce a rămas și ce nu într-însa, în orice caz nu mai deține adevăruri științific necontestate așa cum are în prezent genetica, de-o pildă.

Și atunci mă întorc asupra definiției inițiale și, în loc de ”o colecție de coduri”, mă duc spre o variațiune care-mi convine din multe puncte de vedere, inclusiv istoria mea personală. Hai să admitem cultura ca pe o colecție de narațiuni, fiindcă una nu o exclude pe cealaltă, chiar dacă-și pot deveni parte și întreg una celeilalte, sau poate chiar de aceea.

Putem demonstra – chiar și numai într-o conversație de salon – că omul fără limbaj poate o fi o primată, dar n-a ajuns încă om, că adică limbajul, la scara evoluției, coincide momentului apariției omului, ori prin ce procedeu vrem să credem că acest om va fi apărut.

Și mai putem postula, din tot ceea ce știm deja din arheologie și antropologie, de la pereții peșterilor, până la viața triburilor izolate, de la viața rurală, până la viața scării de bloc că, dacă e să considerăm omul o mașinărie organică extrem de complexă, atunci ea trebuie să fie o mașinărie programată, hard-wired, să accepte, să schimbe și să derive plăcere din narațiuni. Iar o asemenea masivă simptomatologie, extinsă și lateral asupra întregului glob și în adâncimea timpului și transversal prin varii medii sociale este un indiciu suficient că în curând genetica va putea pune degetul pe acea secvență precisă care ne face să avem nevoie de narațiune ca să putem exista.

Deasemenea dacă tratăm individul uman ca pe un computer capabil să învețe, atunci urmează că succesul acestui computer, calitatea lui depinde de precizia de rezolvare a arborilor de decizie pe care realitatea îi aduce în fața lui. Pe cât navigarea prin acești arbori este mai rapidă și mai corectă, pe cât arborii înșiși sunt mai complecși, pe cât răspunsul mai aproape de optim, pe atât mașinăria noastră e mai eficientă. Însă mașinile organice de calcul (și, mai nou, chiar și parte din cele neorganice) se bazează numai parțial pe eficiența nativă, adică există și e importantă și asta, dar cel puțin statistic nu se constituie în elementul fundamental al eficienței. Ce determină cu adevărat această eficiență finală, absolută, este eficiența lor potențială, adică aceea care se poate dezvolta prin exercițiu și învățare. Și, cu mult înainte de a fi necesar să ne preocupăm de limita de sus a exercițiului sau a învățării, limita de care ne lovim în practică este speranța de viață a organismului ca și tendința ca intensitatea experienței și speranța de viață să evolueze invers proporțional.

Cu alte cuvinte experiența de a supraviețui copilăriei într-un sat sudanez are toate șansele, presupunând că avem de-a face cu o experiență pe care individul uman a parcurs-o cu succes, să-i scadă dramatic speranța de viață făcând ca înțelepciunea în urma acestei experiențe să nu mai ajungă să se aplice în altă parte și, adesea, să nu mai ajungă să fie împărtășită, transmisă unui al doilea individ uman. De o altă parte experiența de viață a unuia care în deplină securitate își petrece copilăria la Paris cu mici excepții în casa de vacanță a părinților pe Costa Blanca îi va crește cu remarcabilă probabilitate speranța de viață, dar din perspectiva arborilor de decizie aproape că nu poate fi considerată o experiență.

Și mai este un aspect asupra căruia nu vreau să insist dar rămâne la fel de important: lipsa de flexibilitate a experienței personale. Trăind printr-un arbore de decizie suntem strict reflexivi, îl parcurgem, adică, din propriul nostru punct de vedere. Numai cu mult mai târziu și în urma unui exercițiu îndelungat putem poate, nu toți, nu totdeauna să ne imaginăm și cum acest arbore de decizie i se va fi prezentat altui individ uman.

În orice caz acesta este punctul în care se inserează cultura văzută ca o colecție de narațiuni. Și se inserează dublu. Cantitativ, ca o bază de date de situații posibile. Prin ”situații” aici nu mă refer doar la cele lingvistic-epice, ci în aceeași măsură la afecte fiindcă nu doar cadrul lingvistic pune ființa în situații noi, neîntâlnite în realitatea i-mediată, ci și cel muzical, vizual (personal cred că și cel olfactiv).

Și calitativ: Simultan funcției de bază de date, apendice al amintirii propriei vieți, cultura ca o colecție de narațiuni ne forțează o dată ce o accesăm să raționăm o dată cu ea exersând implicit mecanismul cerebral, dezvoltând nu numai factorii cu care operăm, dar și numărul de operații posibile. Învățăm că putem aduna și în alte baze decât baza zece.

Înțelepciunea (pe care deseori în limbaj modern o numim ”inteligență”) luată în sensul de capacitate de a evalua corect un context nou de viață și a lua deciziile cele mai eficiente în condițiile în care datele sunt fără excepție incomplete este fără îndoială condiția de bază a eficienței mașinăriei umane și prin urmare a fericirii ei. Iar ea, înțelepciunea, vine din două surse: capacitatea absolută a memoriei, câtă experiență directă și indirectă avem la îndemână căreia să-i opunem noul context și capacitatea absolută de procesare, de câtă putere de calcul, nativă și câștigată prin exersare, dispunem ca să străbatem arborii de decizie ai noului context.

Și atunci lăsând (cu părere de rău, ca pe o pierdere esențială) plăcerea estetică și sufletul complet la o parte, dintr-un punct de vedere integral evoluționist, vedem că noi, ca specie, nu dezvoltăm cultură din motive misterioase, ilogice și desuete și nici nu ne chinuim copiii cu diferite coduri pe care această cultură le vehiculează din snobism, misticism sau pur și simplu prostie, ci pentru o șansă mai bună la eficiență și implicit la fericire indiferent cum preferăm să definim această fericire.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s