Gigue

Avea ochelarii pe vârful nasului, ochelari ieftini, de plastic, trei la cincizeci de lei și dacă ne-am fi aflat într-o proză de acum optzeci de ani, probabil că ar fost aproape inevitabil să se fi spus ”avea ochelarii de baga pe vârful nasului”. Și atunci, dacă textul ar fi fost studiat într-o clasă, profesorul s-ar fi simțit obligat să explice ce fel de material e acela ”baga” în vreme ce elevii din primele bănci ar fi notat conștiincioși, în vreme toți ceilalți ar fi pierdut firul poveștii și ar fi început câte o partidă mult mai agreabilă de ics și zero pe sub masă, sau doar rotind o bucată de hârtie de la unul la altul păstrându-și ochii limpezi la profesor, cu excepția, firește, a ultimelor două bănci de unde ar fi început deja să se audă zgomotul îmbrâncelilor.

Așa că profesorul, dacă ar fi fost unul dintre acei bărbați de cincizeci de ani, învățați de mult cu ființele acestea agresive și încă nu de tot oameni, ar fi pășit curajos, ridicând o țâră, doar o țâră volumul vocii, însă continuând să vorbească despre acel nas și acei ochelari, până hăt, în fundul clasei unde ar fi fost primit cu zâmbete vinovate, dar și cu tăcerea pe care el o cerea în acest fel indirect. Dacă ar fi fost una dintre profesoarele care rămân nesigure pe ele chiar după ce burta moale și sânii cu riduri la începutul crevasei care-i desparte, foarte vizibile în decolteurile încă inconștiente, chiar după ce înmuierea pufoasă a trăsăturilor le-a scos de vreo zece ani din lista poftelor elevilor mai mari și poate chiar a profesorului de engleză, ar fi răcnit scurt și ascuțit ”Liniște acolo, în spate!” ceea ce ar fi indus o tăcere de vreun minut urmată de pufnete scurte după care îmbrânceala ar fi continuat pe tot parcursul orei anulând orice șansă să mai afle cineva ce s-a petrecut cu acel nas sau cu acei ochelari. Desigur că există sute de variante prin care elevii să nu afle niciodată de ce ochelarii în chestiune se află pe vârful și nu la rădăcina nasului, sau de ce ar fi fost confecționați din numita ”baga” despre care desigur nimănui niciodată în mod normal nu i-ar fi dat prin minte să afle ce va fi fost.

Însă acei ochelari erau pe vârful nasului acelui personaj cu pungi dedesubtul acelor ochi despre care acel autor credea că ar fi fost intenși – lucru care de obicei avea darul să le facă atente pe fetele din rândurile doi și trei – se aflau acolo fiind el un pictor cam bătrâior, fără mult succes, dar capabil să-și câștige o pâine decentă din portrete în ulei, convenționale cum era cel de față, pentru care avea nevoie să o privească din când în când pe deasupra lor pe fata de vreo șaisprezece ani a cărei musculatură facială nu sta nici un moment locului, deși – portretul acesta fiindu-i comandat de către însăși snoaba sa mătușă, cea pe care toată familia nădăjduia s-o moștenească la un moment dat – stătea, săraca, locului nemișcată cu orele în lumina blajină a toamnei, frământându-și numai picioarele de la genunchi în jos, fiindcă nu-i poți cere unui adolescent, dacă nu e muritor de foame, totală nemișcare.

Finalul de frază îndeobște marca sfârșitul orei prin râsetele pe care le stârnea cam cu două minute înainte să sune clopoțelul salvându-i astfel sau poate doar încununând planul bine ticluit al profesorului, fie că fusese vorba de acel bărbat curajos care putea păși sonor până în fundul sălii, fie de contrapartida sa corpolentă. O salva până și pe profa slabă, cu riduri verticale, cea cu pielea fumurie și ținută dreaptă, care, zâmbind sadic te scula în picioare pe neașteptate întrebându-te taman când încheiaseși tema la mate pe sub bancă, ce sentimente crezi tu că va fi nutrit personajul X de care nici nu auziseși vreodată. Și categoric o salva pe noua profă care sigur avusese pile mari ca să ajungă să predea atât de tânără în acest liceu și care, de când începuse slujba, ajunsese deja să-și cumpere sutiene cu două numere mai mici numai să scape de privirile pipăitoare care o ajungeau ca niște avioane de hârtie ascuțite azvârlite din ultimele bănci.

Pentru aceea picioarele neodihnite ale adolescentei din proza care cine știe cum nimerise în programă încheiau lectura ferindu-i pe toți să discute dacă acel pictor, ridicându-se un pic înțepenit de la șevalet, funcționase ca un șaman din vechime arătându-i fetei secretele propriului ei trup și aducând-o cu nesfârșită blândețe să înțeleagă frumosul ca pornind dinspre sine, nedându-și seama, deși ar fi trebuit, că avea să plătească acea lecție cu viața, sau ca un vulgar violator de copii a cărui existență nici n-ar trebui menționată, cu atât mai puțin într-un manual școlar.

Pe vârful nasului însă lăsaseră o urmă roșietică doar niște ochelari ieftini, de plastic, trei la cincizeci de lei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s