Camil Demetrescu memorii – fragment

”Primii ani de carieră

 În 1931 am fost numit functionar diurnist la Ministerul Finanțelor, director al Contribuțiilor Directe fiind Stefan Bogdănescul. Fără reproș am lucrat o lună. Mai mult nu am putut. Și ca să nu iau banii de pomană am demisionat, încercând astfel senzația plăcută a liberării.

În 1935, după îndeplinirea serviciului militar, vreo două-trei luni am fost avocat stagiar la biroul de avocat al lui Al. Lonescu-Tramvai, directorul juridic al Societătii de Tramvaie, fratele celebrului profesor de la Politehnică, Ion lonescu-Bizeț. Nici acest gen de activitate nu m-a atras, deși unele amintiri plăcute am. Călătorii în interes de serviciu însoțind pe patron la Silistra, la Bazargic, tribunale de provincie cu multi turci asteptând filosofic pe la ușile secțiilor – tablouri de Iser – si mese de la care nu lipseau icrele negre, la care ne invita patronul. Dar pe atunci era o mare concurență de titrați pentru toate posturile, chiar și de vatman la tramvaie! Si nici icrele negre nu m-au convins că-mi plăcea noua meserie de avocat.

 Negăsind altceva, am revenit în activitatea financiară cu program strict. Diurnist la Banca Românească, unde mi-am dat osteneala să suport mecanismul rigid al acelei foarte mari si puternice instituții bancare. O institutie prin ea însăsi intimidantă, obligatorie mai mult prin atmosferă decât prin sancțiuni. Dacă se ajungea la ele, nici nu mai era cazul să rămâi acolo. Un an întreg m-am străduit să nu întârziu si nu am întârziat, în schimb, nu mi-a fost greu să mă țin departe de „vorbe” care circulau mult într-o lume mic burgheză. Un motiv de bârfeală putând fi până si culoarea cernelii cu care scria cineva! Noul director general [era] Gheorghe Cretzianu, care făcuse practică bancară și la Londra. Cu ochii pe mine, după câte o practică prin fiecare serviciu se hotărâse să-l trimită pe Dan Condeescu și pe mine să conducem câte o filială în provincie pentru a „simți” conducerea unui întreg sistem bancar. Dar între timp izbutisem să trec la concursul de la Externe si m-am prezentat de plecare lui Gh. Cretzianu, cunoscându-l cu acest prilej. M-a felicitat, cu regrete, si mi-a spus că mă va recomanda fratelui său. Nu mulți ani mai târziu aveam să mă împrietenesc cu amândoi.

 Tatăl meu a fost cel care m-a sfătuit să mă prezint la concursul de intrare în corpul diplomatic. Am făcut-o sub condiția să mă prezint cu aproximativ ce știam deja din alte învățături sau lecturi, fără să mă mai muncesc din nou pentru un succes nesigur. De învățat, am învățat întotdeauna bine. lar cititul a devenit cu vârsta si condițiile mele speciale de viată, o adevărată boală. Totusi, față de seriozitatea concursului, de două ori nu am reușit si mai, mai nici la al treilea concurs. Când, culmea, am intrat, datorită protecției tatei, care nu concepea asa ceva. Niciodată nu a intervenit pentru mine. Dimpotrivă, când am fost respins la Dreptul Comercial în Facultate si le-am spus părinților, o dată ajuns acasă, că mă mira că profesorul Fințescu îmi dăduse bilă roșie în loc să-mi dea neagră cum aș fi meritat. Peste câteva zile îl văd pe tata că-mi spune surâzând: „M-am întâlnit cu Fințescu si l-am întrebat de ce ți-a dat mai mult decât mi-ai spus chiar tu că ai fi meritat?” „Pentru că tot a mișcat ceva. Dar să știi dle consilier că până astăzi nu mi s-a întâmplat așa ceva. Ca tatăl unui student să mă întrebe de ce i-am dat fiului său mai mult decât merita si ca un student să găsească că i-am dat prea mult. Până astăzi când am excepția, regula a fost întotdeauna ca studenții si părinții lor să găsească că le-am dat prea puțin sș nu prea mult. Să-i spui tânărului domn că voi avea la toamnă ochii pe el”. Să-mi vie rău când am auzit, pentru că și așa Fințescu nu avea nevoie de recomandație ca să aibă ochii pe cei ce fuseseră deja respinși, darămite să aibă și un motiv special. Si toată vara, zi de zi, am supratocit cele trei volume groase de Drept Comercial si l-am mobilizat seară de seară pe bietul tata, care mi-o făcuse, să mă asculte…”

Mi-e dureros de dor de el și de lumea despre a cărei posibilitate ființa lui depunea mărturie cu fiecare gest și cu fiecare cuvânt.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s