Însuți

Fii tu însuți e sentența modernismului care a înțeles și mai aproximativ romantismul decât acesta clasicismul. Și cum sentențele sunt spuse de VIP-uri  ale înțelepciunii, ne străduim cu zecile de ani să ascultăm uimiți ce puțin ”însuți” găsim, rupându-ne unghiile prin cotloane după fragmente de a căror autenticitate nu devenim niciodată siguri, a căror puținătate ne umilește și ne înspăimântă.

”Fiți toți ceilalți” ar fi trebuit să ni se fi spus, toți cei pe care-i iubiți, toți cei pe care-i admirați și, pentru cei cu mai mult curaj, fiți și toți cei pe care-i urâți, toți cei pe care-i disprețuiți. Nu țineți nici un rol mult, împăturiți-l cu grijă după ce ați fost el și ea și tu și ei, și treceți la următorul. Ce reîncarnare… cui îi trebuie, ne putem reîncarna de câte ori vrem aici și acum în fiecare dintre sutele de irepetabili oameni pe care i-am întâlnit. Iar dacă vi se spune c-o să vă pierdeți în ceilalți să nu ascultați, să fiți trufași pe dinăuntru și impertinenți pe dinafară,  siguri nu numai că eul stă acolo răbdător și în contururi clar trasate tocmai de strălucirea celorlalți, a celor pe care-am îndrăznit să-i trăim, dar și că meritați să fiți trăit de ceilalți, mereu și mereu, ca o hlamidă de încoronare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s