Orenda vol I fragment

Și să nu fi fost ordinul de neurmărire al Învingătorului, serviciile Palatului tot n-ar fi înregistrat decât că într-o dimineață de toamnă, foarte de dimineață, atât de dimineață că Ivor apăruse-n ușă alarmat și în chiloți, un negru scund și slab sunase la poarta casei unde locuiseră soții Eleksibi și pe care administrația i-o oferise noului șef al clinicii. Arăta a inferior care nu-și permisese și probabil că nici nu-și dorise vreun control al vârstei, cu față puternic cutată și un zâmbet permanent, dar nu atât jovial, cât mai degrabă parșiv de parcă ar fi auzit acolo, înlăuntrul lui, cine știe ce bancuri porcoase.

– Doctoru’ Phakt? întrebase ignorând ținuta gazdei după cum ignorase ora dimineții.

Omul nu i se părea necunoscut deși n-ar fi știut unde să-l caute în maldărele de amintiri. După haine putea să fi fost cineva din Daliha Kaiym care avea nevoie de un medic, așa că-l chemă înăuntru. Abia după primele secunde realiză că nu-i deosebise haloul fiindcă nu văzuse niciodată unul atât de mare. Celălalt urmărea cu vădit amuzament schimbările care-i traversau fața. Ivor nici nu se gândise să mascheze ceva, admițând că în fața acestui ins ar fi izbutit s-o facă.

– Deci ăsta ne este noul Senior, se clătină acela dând senzația că în curând va cădea pe spate.

– N’Gome? întrebă cu sentimentul că tocmai a scos din el cea mai mare idioțenie din viața lui. N’Gome ar fi trebuit să aibă parcă vreo opt sute de ani, nu?

Ridurile bulldogești se relaxară într-un zâmbet măreț, înăuntru străluciră dinții.

– Katham trebuie să fi fost disperat să te facă Senior după doi ani de educație, dar văd că ai dezvoltat un halou rezonabil.

– Era pe moarte…

– Ahh, Senior in extremis

– Cum de n-ai…

-… murit prăjit în lavă? Am plecat cu mult înainte, după ce Templul a tăcut, am plecat în căutare. Așa ar fi trebuit să facă toți, dar câteodată ăia mai inteligenți fac prostiile mai mari.

– Bine, și cum de nu te-ai…

-… retras? Întreabă Orenda, nu pe mine. Când am părăsit Steaua Templului aveam o oboseală de sfârșit de lume, acum aș putea să mă apuc să procreez, rânji. Ai terminat întrebările retorice?

Ivor micșoră doar o idee ochii. N’Gome își dădu drumul pe un fotoliu continuând să-l privească.[…]

– Sunt milioane de lucruri pe care nu le știu… se văicări el.

Ivor nu zâmbi de grijă să nu izbucnească în hohote necontrolate. Dacă N’Gome se văieta de puțină știință el putea să se ducă direct să se-mpuște. Fața misticului se relaxă într-un zâmbet larg:

– Hai să punem problema așa: Ce-ai fi făcut dacă ar fi trebuit, cum a și fost în istorie, să te rezumi la o singură planetă, să fii prizonier acolo, și veneau unii să-ți omoare întreaga etnie sau religie? Dacă ai fi știut sigur că n-ai nici o șansă, că lupți, nu lupți, tot pierzi. ”Nu se poate câștiga, nu se poate face remiză, nu se poate părăsi jocul,” ridică el un deget în aer spre ascultare.

– De unde vine asta? O religie apocaliptică?

– Nu, un banc din Antichitate, rânji el cu o aparență de bună dispoziție în dinții lungi, strălucitori. Ce-ai fi făcut dacă-ți pun problema așa?

– Buncăre? Ascunzători?

– Exact! Și ce duci acolo, că nu-ți încape toată populația?

– Cele mai bune creiere, baze de date matriceale…

– Pierdem vremea! sări de la locul său bătrânul în vreme ce Ivor se întreba ce-o fi spus așa de stupid. N’Gome se apropie de masă și-și plesni palmele de suprafața ei împingându-și corpul după ele.

– Deci nu ești doar o caricatură de Senior. Poți să și gândești. Problema ta e că majoritatea populației nu vrea să fie salvată, iar dacă să zicem că Orenda îți dă așaaa, o putere supraumană și întorci istoria înapoi, crimele lui Alatar s-ar prea putea să ajungă o glumă față de ce căcat o să-ți crească ție pe conștiință, fiindcă acestei populații nu i se pare mare lucru dacă moare o mână de superiori. Li se pare chiar că ar putea trăi cu mult mai bine dacă n-ar mai avea superiori deloc, în schimb s-ar împotrivi cu ghearele și cu dinții dacă ai încerca să le scoți condiționările lor dragi. Tu, de cealaltă parte, nu vrei să trăiești fără ei: știi că ultimul condiționat inferior are șansa să-l aducă în lume pe Bach.

– Pe cine?

N’Gome dădu ochii peste cap

 

http://www.librarie.net/p/283191/Orenda-vol-Mentori-Temple-Ispitiri

http://www.edituralimes.ro/site/index2.php?module=detail&id=568

http://colibris.allshops.ro/produs/17606321/Orenda+vol.1%3A+Mentori,+temple,+ispitiri+-+Nora+Maria+Vasilescu.html

Anunțuri

Cap 3 16 decembrie sâmbătă fragment

Tincuța sărise din pat ca la incendiu. Toată săptămâna se trezise zilnic cu sentimentul ăsta de urgență. Lucrase la un proiect destul de greu, probabil integral inutil, dar care-i plăcea la nebunie. Se repezi în baie și ascultă cu supărare veche bolboroseala adâncă a țevilor.

– Când au oprit apa? țipă ea fără rost, știa că nu se aude până în bucătărie.

– Ceee? se auzi înfundat vocea maică-sii.

– Când au oprit apa? răsări ea în ușa bucătăriei înotând prin aburi și condens.

– Să tot fie vreo jumătate de oră, consultase inutil doamna Manole ceasul din perete.

– Mama lor de porci, observă cealaltă fără o reală furie și dădu să plece pretinzând că n-o mai aude cum strigă după ea.

– În casa mea să nu înjuri, Tinca Manole, că n-am intrat încă în pământ, ai auzit?

În baie Tincuța se întinse s-ajungă raftul cel mai de sus al dulăpiorului cu oglindă în ramă parțial ruginită și, în echilibru incert între vârfurile picioarelor și oasele bazinului înfipte-n dunga chiuvetei, scoborî de acolo o sticlă de alcool albastru medicinal și o pungă cu un rest de vată din care întocmi un șomoiog aproximativ rotund pe care-l înmuie generos în alcool. Își azvârli pe jos bluza groasă de trening în care dormise și se tamponă cu un aer profesional la subsuori privind mai întâi generic în oglindă, pe urmă mai atent și cu fața ceva mai relaxată. Continua să prezinte unii dintre cei mai rotunzi, tari și de dimensiune optimă sâni din realitate sau film pe care-i putuse ea vedea. Flectă brațele de câteva ori și continuă spălarea. Degeaba striga maică-sa după ea c-are să rămână fată bătrână. Numa’ să găsească ea ce-i trebuie, că n-are nici o șansă să-i scape. Întinse puțină cremă pe față și pe coate și se așeză concentrată pe tron. După aceea începu să rupă fragmente de exact două bucăți și jumătate din hârtia igienică albastră, reciclată și rigidă în care se puteau distinge urmele unui anume fel de tărâțe cafenii. Se opri după ce numărase șapte dintr-acestea. Îl apucă apoi delicat pe primul între palme și-ncepu să-l frece aplicat. Când socoti că a atins suplețea necesară îl împături în trei părți riguros egale și-l puse la o parte. Continuă operațiunea cu celelalte șase deranjată doar de mirosul care se răspândea în încăpere fără scăpare, urma să deschidă fereastra doar când ar fi venit vremea să plece.

Peste încă jumătate de oră, când în bucătărie isprăvise și bucata de salam de vară pe care i-o pusese mama înainte, o prevenise (a nu știu câta oară săptămâna asta!) că se termină atât vata, cât și hârtia igienică. Mama dădu din mână a pagubă. Tinca o privise fără s-o vadă de-adevărat. Ronțăia găsit pe masă o jumătate de măr cu tăietura puțin oxidată și de aceea mai dulce. Când isprăvi deschise geamul înalt spre curtea interioară a blocurilor, se dădu câțiva pași îndărăt și azvârli cotorul cu îndelung exersată precizie prin deschizătură.

Doamna Manole deschise gura să protesteze, renunță și se întoarse cu nasul în oală. Îți trebuia și noroc să le iei, continuase ea spre aburul care se ridica de pe aragaz, nu se punea problema doar să fii dispus să stai la coadă, că ea timp și bunăvoință avea. Și ouăle se terminau de altfel, dacă voia ea să știe…, dar Tincuța nu voia: închisese ușa apartamentului pe vorba ei și-ncepuse să coboare sărind treptele câte două într-un zgomot de sfârșit de lume fiindcă nici casei scării nu-i gândise careva vreo izolare fonică, nici treptelor care se bălăngăneau în metalele susținătoare.

– Bine că stăm la unu, dăduse doamna Manole ochii peste cap fără ca asta s-o împiedice s-alerge în hol și să-și ițească totuși capul dintre sticlele givrate galben gros, care închideau balconul, să-i facă semn din mână ca întotdeauna.
=============================================

și gata, să vedem ce editor îi găsesc, deocamdată stă la frigider 🙂