Orenda – fragment din vol IV

Singurul să nu zâmbească la poanta blândă a prelatului rămăsese Alatar, iar Vicky se grăbise să dea ocol capătului mesei. Când îl acoperea complet, ochii i se duceau adânc în găvane și pielea i se încenușa aproape de vânăt, nu mai înțelegea bine ce i se vorbește și articula bizar. Nu așa trebuiau să-l țină ei minte pe Ala. Păcat totuși, regretase ea oferindu-i brațul. S-ar fi putut bucura câteva ore mai mult de prezența lui de Fredro.

 

Când Vicky reveni din dormitorul lui Alatar, se pomeni în mijlocul unui fel de consiliu restrâns al mesenilor serii. Cei mai mulți plecaseră la culcare. Numai Starețul Iuliu li se adăugase. Vorbea retras într-un colț cu Primul Cardinal.

”Îl doare, Vicky, nu vezi că-l doare?” coborâse peste ea transmisia deloc individualizată a lui Jo. Vicky își îngustase umerii ca și cum de ea ar fi fost vorba, pe ea ar fi durut-o, își trăsese un scaun și-și clădise câteva prăjituri mici pe o farfurie. ”Kasimir,” apelase șefa alatarienilor, ”spune-i tu cum se simte, pe noi nu ne bagă-n seamă.”

– E un experiment crud ce faci tu, draga mea, răspunsese în locul acestuia Starețul Iuliu apropiindu-se de masă. Suntem toți aici… nu e nimeni în această încăpere care să nu țină la el. Toți îl vrem cu noi. Dar… uite, să fi trăit și părintele Caietani ți-ar fi spus același lucru. Dacă-l iubești, lasă-l să se ducă.

”Niciodată…” începu ea ezitant, ”niciodată nu mi-a spus că-l doare. Niciodată nu mi-a cerut să…”

– Și te aștepți să te roage el? se-nfuriase Jo. Când vede cum gravitezi zi și noapte împrejurul lui? O să-i putrezească ochii mai-nainte să te roage.

[…]

– Lăsați-mă să spun și eu ceva, intervenise iubitul lui Jo deodată. Nu-l cunosc cum îl cunoașteți  voi, l-am văzut accidental de câteva ori, știu și eu ce știe toată lumea… poate n-ar trebui să… dar, în fine… o privise pe Jo îndoit. Mama, revenise el cu o înmuiere, se vedea că nu folosise cuvântul de ceva vreme. Mama a trăit aici, adică în Sectorul Roșu… până acum ceva ani. Tot noviciatul am mers acasă vinerile. Îmi punea de cină. Din ce în ce mai prost gătită, iar casa aia din ce în ce mai murdară… Firește nu purta kit. I-am luat o îngrijitoare când am avut din ce, dar nu prea făcea față… în fine… într-o seară – abia își mișca picioarele, i se umflau îngrozitor. Nu știu câți ați fost martori direcți la bătrânețea celor fără kit… mergea cu pași mici, se ținea de mobile. Îngrijitoarei de ani de zile îi interzisese să deschidă geamurile. Mirosea… în fine… într-o astfel de seară mergea în fața mea, încet, încet. Până la urmă s-a răsucit cu grijă și s-a prăvălit pe o canapea. Le înălțasem pe toate fiindcă avea dificultăți să îndoaie genunchii. A ridicat fața spre mine și a exclamat: ”Ahhh, ce bine-i să trăiești.”

Mă iertați, nu sunt georgian, nu cred într-o altă viață, sunt sigur că obiectiv era torturată și că exclamația ei se referea mai degrabă la vizita mea, la prezența mea… dar, în orice caz, a venit ca un scurt circuit pentru mintea mea de atunci…

– Lăsați-o pe Vicky să facă ce-i spune ei instinctul, se ridicase vocea lui de Fredro autoritar deasupra comentariilor. Are destule poveri și grele. Dacă Orenda a construit legătura asta între ei, nu văd de ce să nu…

 

Anunțuri

Lena

Lena îmi venea cam până la frunte. Fusese și rămăsese blondă în ciuda vârstei. Șuvițe aurii încă mai străbăteau la granița ”cârpei” cu fruntea. Altfel nu diferea deloc de tipul antropologic al zonei cu pomeți puțin depărtați, bărbie înaltă și șolduri late. Ajungeam la ea serile, după ce-și aducea înapoi acasă vaca de la păscut. Avusese mai multe, iar fiică-sa din îndepărtarea Clujului, insista s-o dea și pe asta. ”Da’ cum să o dau, c-am crescut-o de mică,” se certa Lena in absentia cu fiica aceea a ei.
Citește în continuare „Lena”

Orenda vol I fragment

Și să nu fi fost ordinul de neurmărire al Învingătorului, serviciile Palatului tot n-ar fi înregistrat decât că într-o dimineață de toamnă, foarte de dimineață, atât de dimineață că Ivor apăruse-n ușă alarmat și în chiloți, un negru scund și slab sunase la poarta casei unde locuiseră soții Eleksibi și pe care administrația i-o oferise noului șef al clinicii. Arăta a inferior care nu-și permisese și probabil că nici nu-și dorise vreun control al vârstei, cu față puternic cutată și un zâmbet permanent, dar nu atât jovial, cât mai degrabă parșiv de parcă ar fi auzit acolo, înlăuntrul lui, cine știe ce bancuri porcoase.

– Doctoru’ Phakt? întrebase ignorând ținuta gazdei după cum ignorase ora dimineții.

Omul nu i se părea necunoscut deși n-ar fi știut unde să-l caute în maldărele de amintiri. După haine putea să fi fost cineva din Daliha Kaiym care avea nevoie de un medic, așa că-l chemă înăuntru. Abia după primele secunde realiză că nu-i deosebise haloul fiindcă nu văzuse niciodată unul atât de mare. Celălalt urmărea cu vădit amuzament schimbările care-i traversau fața. Ivor nici nu se gândise să mascheze ceva, admițând că în fața acestui ins ar fi izbutit s-o facă.

– Deci ăsta ne este noul Senior, se clătină acela dând senzația că în curând va cădea pe spate.

– N’Gome? întrebă cu sentimentul că tocmai a scos din el cea mai mare idioțenie din viața lui. N’Gome ar fi trebuit să aibă parcă vreo opt sute de ani, nu?

Ridurile bulldogești se relaxară într-un zâmbet măreț, înăuntru străluciră dinții.

– Katham trebuie să fi fost disperat să te facă Senior după doi ani de educație, dar văd că ai dezvoltat un halou rezonabil.

– Era pe moarte…

– Ahh, Senior in extremis

– Cum de n-ai…

-… murit prăjit în lavă? Am plecat cu mult înainte, după ce Templul a tăcut, am plecat în căutare. Așa ar fi trebuit să facă toți, dar câteodată ăia mai inteligenți fac prostiile mai mari.

– Bine, și cum de nu te-ai…

-… retras? Întreabă Orenda, nu pe mine. Când am părăsit Steaua Templului aveam o oboseală de sfârșit de lume, acum aș putea să mă apuc să procreez, rânji. Ai terminat întrebările retorice?

Ivor micșoră doar o idee ochii. N’Gome își dădu drumul pe un fotoliu continuând să-l privească.[…]

– Sunt milioane de lucruri pe care nu le știu… se văicări el.

Ivor nu zâmbi de grijă să nu izbucnească în hohote necontrolate. Dacă N’Gome se văieta de puțină știință el putea să se ducă direct să se-mpuște. Fața misticului se relaxă într-un zâmbet larg:

– Hai să punem problema așa: Ce-ai fi făcut dacă ar fi trebuit, cum a și fost în istorie, să te rezumi la o singură planetă, să fii prizonier acolo, și veneau unii să-ți omoare întreaga etnie sau religie? Dacă ai fi știut sigur că n-ai nici o șansă, că lupți, nu lupți, tot pierzi. ”Nu se poate câștiga, nu se poate face remiză, nu se poate părăsi jocul,” ridică el un deget în aer spre ascultare.

– De unde vine asta? O religie apocaliptică?

– Nu, un banc din Antichitate, rânji el cu o aparență de bună dispoziție în dinții lungi, strălucitori. Ce-ai fi făcut dacă-ți pun problema așa?

– Buncăre? Ascunzători?

– Exact! Și ce duci acolo, că nu-ți încape toată populația?

– Cele mai bune creiere, baze de date matriceale…

– Pierdem vremea! sări de la locul său bătrânul în vreme ce Ivor se întreba ce-o fi spus așa de stupid. N’Gome se apropie de masă și-și plesni palmele de suprafața ei împingându-și corpul după ele.

– Deci nu ești doar o caricatură de Senior. Poți să și gândești. Problema ta e că majoritatea populației nu vrea să fie salvată, iar dacă să zicem că Orenda îți dă așaaa, o putere supraumană și întorci istoria înapoi, crimele lui Alatar s-ar prea putea să ajungă o glumă față de ce căcat o să-ți crească ție pe conștiință, fiindcă acestei populații nu i se pare mare lucru dacă moare o mână de superiori. Li se pare chiar că ar putea trăi cu mult mai bine dacă n-ar mai avea superiori deloc, în schimb s-ar împotrivi cu ghearele și cu dinții dacă ai încerca să le scoți condiționările lor dragi. Tu, de cealaltă parte, nu vrei să trăiești fără ei: știi că ultimul condiționat inferior are șansa să-l aducă în lume pe Bach.

– Pe cine?

N’Gome dădu ochii peste cap

 

http://www.librarie.net/p/283191/Orenda-vol-Mentori-Temple-Ispitiri

http://www.edituralimes.ro/site/index2.php?module=detail&id=568

http://colibris.allshops.ro/produs/17606321/Orenda+vol.1%3A+Mentori,+temple,+ispitiri+-+Nora+Maria+Vasilescu.html