Revoluția românească văzută ca act integral inițiat, coordonat și perfect controlat de marile puteri, de agenturi străine sau din țară, de forțe obscure este un subiect care aduce beneficii multor categorii de români. În primul rând sunt cei care au stat acasă între 16 și 22 decembrie. Ei pot să-și oblojească regretul. ”Știam eu, am fost deștept, eu am înțeles, voi ceilalți ați fost naivi.”
[…]
În al doilea rând sunt persoanele cu un atașament insolubil la destinul vechiului stat comunist (nu neapărat ceaușist). Pentru acestea perenitatea instituțiilor statului nu putea să fie zguduită decât de forțe de nivel global. Afară de încrederea totală în funcționarea lor, disonanța cognitivă a acestei categorii vine și din zeci de ani de dispreț la adresa omului de rând, a celui neinițiat în cercurile de putere. Populația normală, în ciuda legendelor istorice, funciar era și este încă pentru ei lipsită de capacitatea de a se organiza într-o acțiune coerentă. Prin urmare cei care aparțin acestei categorii sunt flatați de teoriile conspiraționiste care le dovedesc că credința lor de o viață – anume că românul de rând, neînregimentat și neinițiat nu poate exercita nici un fel de putere – este cea corectă și că structurile cărora ei li s-au atașat pentru variate beneficii au fost atât de solide că nu ar fi putut să cadă fără intervenția semi-divină a forțelor obscure. Este, de exemplu, cazul unei proporții solide din interiorul unor instituții cum ar fi armata, poliția și noile servicii (mai mult sau mai puțin) secrete, dar și al celor în contact emoțional cu ei: soți, copii, frați, prieteni apropiați, etc.
[…]
În al treilea rând sunt beneficiarii imediați ai revoluției, politicieni vechi, de școală stalinistă, oameni inteligenți cu personalitate puternică, de exemplu Ion Iliescu și Silviu Brucan. Aceștia s-ar putea încadra și în a doua categorie, dar fiind beneficiari direcți, disonanța lor cognitivă este mult redusă. În definitiv, involuntar sau nu, revoluția i-a urcat ”pe val”, după expresia deja faimoasă a primului. Regretul lor probabil se leagă de eliminarea statului unipartinic de model post-sovietic. Însă, fiind personalități cu experiență în politică, ar fi greu de crezut că nu au intuit (explicit sau nu, puțin importă) avantajul moral major pe care lovitura de stat în contrast cu mișcarea populară li-l aduce în fața unei populații efervescente, mândră de propriul curaj și încrezătoare în propria forță.
Acești beneficiari au încurajat publicarea teoriilor conspiraționiste, uneori au contribuit la ele nemijlocit, indiferent de gradul lor de credibilitate. Mixajul mai mult sau mai puțin inteligent al datelor reale cu cele inventate umilește revoluționarii, ridiculizează curajul și aruncă în deriziune riscul asumat.
Și au avut dreptate, atmosfera de umilință și ridicol a determinat o atitudine mai prudentă a celor neînscriși în noile structuri de putere, a indus o adâncă demoralizare, un sentiment de neputință general distribuit în masa populației și a contribuit la ușurarea deciziei de emigrare a unei largi părți a vârfului de lance al acelei generații. Simultan, ideea de falsă revoluție, revoluție condusă din afară, formațiunii deținătoare a puterii în stat i-a adus solidaritatea unor alte grupuri sociale inițial frustrate de imposibilitatea de a lua parte la revoltă (distanță geografică, timp foarte scurt de reacție, etc.), ulterior confortabil fascinate de ideea de a ajuta țara într-un cadru legal, devotat unei conduceri mediatizate și palpabile (exemplul cel mai la îndemână sunt minerii, dar alte categorii socio-profesionale li se pot adăuga).
Toate aceste categorii de persoane nu doar că au consumat literatura conspiraționistă publicată în valuri în primii ani după 1989, dar s-au auto-peremeabilizat la ea aprioric, dintr-o dublă nevoie psihică: pe de o parte reducerea variatelor forme de disonanță cognitivă, pe de alta afirmarea statutului propriu de inițiat la ”marile secrete.” Pentru unii la aceasta s-a adăugat câștigul politic indirect, nu mai puțin eficient însă.
[…]
Ar putea să însemne aceasta că ”agenturili” n-au avut nici un rol? Că vecinătatea Rusiei sau interesele NATO nu au însemnat nimic? Nu, nu trăim într-o utopie, nici pe o insulă în spațiu, nici o țară nu poate evolua izolată pe harta geo-politică a Terrei. Dar felul cum ”explicațiile” conspiraționiste asupra revoluției au fost exagerate, multiplicate, răsucite și complicate într-o mare de mărturii uneori contradictorii, alteori frizând absurdul, a avut un efect moral – văzut în perspectivă – devastator. Acestuia în timp i s-a adăugat sciziunea socială adâncă produsă de reflectarea mediatică și ulterior represiunea Pieței Universității.
[…]
Nu le datorăm numai ceața planând până azi asupra acelor zile, nici doar morții lipsiți de ucigași: le datorăm vie și azi credința că libertatea nu există, le datorăm și azi o populație care nu acceptă cauze simple la efecte simple, le mai datorăm, tot azi, un clivaj nejustificat între intelectualitate și masa populației, un clivaj care pe amândouă le fragilizează.
Currandera's Weblog 